Thursday, September 18
"Zilele Bucureştiului" (19 - 21 septembrie 2008)
"Plimbări cu trăsura, dansuri medievale, expoziţii de pictură şi grafică, obiecte şi cărţi vechi întinse pe străzi, muzică veche românească, aşa cum se cînta odată la restaurantele cu tradiţie, vor putea fi văzute şi ascultate cu ocazia "Zilelor Bucureştiului". Vineri, 19 septembrie, în Piaţa Sfântul Anton se va deschide Tîrgul Memoria Bucureştiului iar duminică din centrul vechi vor pleca trăsuri care-i vor plimba pe bucureşteni pe străzile capitalei. Tot oraşul va fi conectat la eveniment, cluburile adaptîndu-şi şi ele programul potrivit evenimentului. Festivalul mai cuprinde tabere de pictură, evenimente multimedia, lansări de carte, proiecţii de film sau recitaluri folclorice, toate dedicate marcării a 547 de ani de atestare istorică a Bucureştiului." - observatorulcultural.ro
"Zilele Bucureştiului" are pregătit pentru noi o noapte albă, care va începe vineri 19 septembrie, la ora 21.00 şi se va încheia duminică dimineaţa, la ora 03.00. Parcul Izvor, Piaţa George Enescu şi Centrul Istoric (în faţa BNR) vor găzdui o serie de concerte în aer liber. La fel ca în anii trecuţi bucureştenii se vor bucura de proiecţii de opere de artă şi lasere pe clădirea Palatului Parlamentului, pe faţadele clădirilor din Piaţa Universităţii, şi pe Arcul de Triumf. Circul Globus va fi şi el prezent cu mai multe spectacole din 2008, sub o cupolă care va putea găzdui mii de spectatori. Fanfarele vor rasuna în Cişmigiu, în ambele zile, iar în Centrul Istoric va fi organizat un tîrg al meşteşugarilor. Pe toată durata Nopţii Albe, galeriile de artă şi muzeele din Bucureşti vor fi deschise, iar accesul va fi gratuit. - observatorulcultural.ro
No comments:
Post a Comment