Povestea carlibuciului

Clasa a XI-a, vacanta de vara, daca stau bine sa imi amintesc era vara lui 2000, aveam 17 minunati de ani. Eram licean, la Liceul de Arta din Suceava, insa fiind vara eram acasa in Radauti. Tanar rebel, metalist, bautor de meserie, noah ca tot tanarul nelinistit :P.
Vara, impreuna cu prietenii, aveam doua preocupari... hai trei.
Ne plimbam cu bitzele (bicicletele), mergeam la baie (in lunca) si pescuiam sau beam.
Intr-una din zilele verii, ne-am intalnit cativa prieteni "la statuie" (in parcul din Radauti la statuia ecvestra a lui Bogdan I - Intemeietorul) - cartierul nostru general, si discutia generala era: "ce facem azi?".
Era vineri, o zii toropita de soarele darnic, noi pe biciclete si morti dupa o baie buna.
Raspunsul a venit repede "hai la Satu Mare la locul nostru de baie, cu bitzele, o pescuiala, o bauta..." Satu Mare este un sat din judetul Suceava, la 15km de Radauti, cam 2h de mers cu bicicleta lejer, unde aveam noi un loc de baie genial, cu o salcie aplecata deasupra raului Suceava, de unde se putea sari in apa, apa care in locul ala avea intre 2.5m - 3m, (depinzand de momentele verii), sau se putea pescui direct din salcie, la umbra frunzelor. Zis si facut.
Ne-am dus fiecare la casele noastre, sa mai adunam oameni, sa luam mancare, corturi, undite, bautura... O sa fac o mica paranteza ca sa se lege in final povestirea mea.


mica paranteza: [cam de cand ma stiu, la mana am avut un ceas, nu ca as fi obsedat de timp, dar intotdeauna am considerat ca e bine sa stiu cat e ceasul, asadar un ceas, ori ceasul de pe mobil, cert e ca trebuia sa am eu un ceas. In acea perioada, mobilul meu era o caramida, deci nu avea sens sa il car dupa mine - hai sa fim sinceri, acum 8 ani telefoanele mobile, nu erau mobile, erau celulare :)), ceas la mana nu mai aveam (se rupsese o curea), asa ca in copilaria mea imi luasem un Tamagotchi din bazar care avea si ceas. Tamagotchi - erau acele jucarioare, sub forma de breloc, in care trebuia sa ai grija de animalutul tau virtual, si care avea si functie de ceas. Deci, eu aveam un Tamagotchi, pe care il atarnasem la gaica de la blugi, chiar langa catarama curelei.]

Buun... si mi-am luat eu toate cele, si hop pe bicicleta, si m-am dus spre statuie. Acolo ne-am adunat o gasca de vreo 8 si hai cu totii la baie la Satu Mare.
Dupa vreo 2 ore de mers cu bicicleta prin arsita, am ajuns in sfarsit la locul de baie.
Bucurie imensa! Toata lumea a luat bagajele in spate, inclusiv bicicletele si am trecut raul pe partea cealalta, partea cu salcia noastra. Odata ajunsi, am legat bicicletele, am pus cortul, si dupa atata drum si arsita am zis sa desfacem rucsacii, si sa scoatem fiecare ce a adus. Toate astea ca sa "ne dam" la sticla de apa, sau suc pe care o avea primul ce o va scoate.

Deci..tineti minte da? - 8 oameni!

Am desfacut toti rucsacii si am gasit urmatoarele: bere - vin - vodca - barabule (cartofi) - conserve - paine - vodca - vin - vodca -vin - vodca. !!!! Buun..apa ..ioc ...suc ..ioc!
Cel mai apropiat magazin de locul de baie era pe o raza de 10 km, si fireste ca dupa drum, arsita, nimanui nu-i ardea sa se suie iar pe bicicleta sa ia niste apa sau suc.
Ok! si asa au ramas lucrurile. Va dati seama de circumstante - apa curgatoare = sete - arsita=sete - asa ca ne-am pus noi frumusel pe baut alcoale.
Baie, pescuiala, bautura, pescuiala, baie, bautura, bautura, bautura... fireste ca am ajuns "muci", unii mai mult, altii mai putin. Ei bine eu - mai mult.
Se inserase bine, o pusesem de un foc, eu eram prastie, si la un momentdat eu am tipat ca vreau sa fac baie, asa ca impreuna cu Adi si Luci, ne-am bagat in apa rece de seara sa facem o ultima baie, in luna carese oglindea asa frumos in raul Suceava. Ma rog, a fost fain, asta ca imi amintesc, dar dupa ce am iesit din apa, m-am pus la foc si am inceput sa dardai, ceea ce i-a determinat pe prietenii mei sa ma roage sa ma imbrac, "sa nu racesc dracu".
Zis si facut: M-am ridicat in picioare, insa cand m-am aplecat sa iau blugii de jos, directia a fost iarba, si aia a ramas, la fel cum am ramas si eu infipt in cap.
De aici ceea ce va spun, nu sunt amintirile mele (pana aici a fost), de aici va povestesc ce mi-au povestit ai mei prieteni.

Am fost ridicat de jos, tinut in picoare, Lucian a pus blugii pe pamant si a zis: "Hai Dan, e simplu! Tu doar bagi picioarele si noi tragem pantalonii pe tine!", la care eu, intr-un moment "de luciditate" am zis: "Pot si singur!", si baietii crezandu-ma m-au lasat, moment in care eu mi-am stabilit din nou reperul, insa tinta a fost aceeasi, iarba-capul, si din nou infipt.
Ridicat din nou, pozitionat de data asta in blugi, baietii au reusit sa mii traga pana la genunchi, punct din care am zis: "Pot si singur!". Fiind lasat din nou, mai cu clatineala, mai cu ameteala, am reusit sa mii trag pana sus.
Punctul doi: incheierea pantalonilor. Pentru un om in stare de ebrietate acest lucru poate fi unul greu, poate chiar imposibil. Dar nu si pentru mine! Eu mi-am inceiat capsele pana la ultima, ramanand ultimul element: CUREAUA!
Am luat cureaua, am bagat-o in catarama...(gestul barbatului dupa ce baga cureaua in catarama e uneori acela de a trage puternic in dreapta), lucru pe care l-am facut si eu numai ca in loc sa apuc de curea si sa trag de ea, am apucat de Tamagotchi, am tras tare si l-am azvarlit in dreapta in iarba! :|
Aici a venit momentul de luciditate, de panica, de "vai ceasul meu", si atunci m-am aruncat si eu in directia in care am aruncat Tamagotchi-ul si am inceput sa il caut cu disperare.
Prietenii vazandu-ma si nestiind de unde atata panica si disperare, m-au intrebat ce caut. La care raspunsul a venit promt: "Unde mi-e cârlibuciul, nu-mi gasesc cârlibuciul!!!" "ce?" "ce e ala?" "Cârlibuciul ... nu-mi gasesc carlibuciul!" [de la betie, limba fiind-u-mi atat de impleticita, vrand sa zic Tamagotchi, nu-mi iesea din gura decat cuvantul "cârlibuci"]
A doua zi dimineata, m-am trezit in cort, m-am ridicat mahmur, am iesit in holul cortului, si vazand o mare boratura am strigat: "Uaaaai! Cine a borat aici? ...miash.." la care din departare, din salcie se aud voci: "Uaaai Cârlibuuuuci!", "ce faci Cârlibuuuci! te-ai trezit!" eu ma uit in stanga, ma uit in dreapta mea...nimeni in cort.. zic: "ce Cârlibuuuci uai?"
"...tu ma ..tu esti cârlibuci" De atunci prietenii cei mai apropiati, si toti cei care au fost prezenti la nasterea Carlibuci-ului asa imi zic - carlibuci.

Prostie si haz de prostie

Numai in tarisoara noastra draga se putea realiza asa un interviu. Duamne.. astia nu mai au subiecte, dar din cate vad nici demnitate de dau asa panarame pe post. Suntem pierduti, dragi romani, iata cu ce ne hranesc astia la televizor:



Nu ne ramane decat sa radem :))

out of the office reply

Dragii mei, intrucat zilele de summit nato (ma scuzati ca nu scriu cu majuscule, da' sincer nu prea imi pasa) o sa fie un cosmar pentru bucuresteni, si cum se apropie si ziua mea, si nu prea am de gand sa stau pe la birou in zilele alea, iata un template de mail pentru colegi (poate va e de ajutor in vreun fel):

Diãr coligs,

Tumorãu ai uil bi in holidei, sãu ail ud nat bi in ofis .
If iu uant tu contact mi pliz ruait mi tu zã falouing imeil adres:


http://au.f613.mail.yahoo.com/ym/Compose?To=nuraspund@latelefon.ro>
nuraspund@latelefon.ro;

http://au.f613.mail.yahoo.com/ym/Compose?To=nuam@semnal.ro
nuam@semnal.ro;

http://au.f613.mail.yahoo.com/ym/Compose?To=mailasati-ma@inpace.ro>
mailasati-ma@inpace.ro;

http://au.f613.mail.yahoo.com/ym/Compose?To=ba@damaleshi.ro>
ba@damaleshi.ro

http://au.f613.mail.yahoo.com/ym/Compose?To=ocupat@mereu.ro>
ocupat@mereu.ro;

http://au.f613.mail.yahoo.com/ym/Compose?To=cespagatu@meu.ro>
cespagatu@meu.ro,

latheral thinking

Latheral thinking!
Luati o foaie de hartie, uitati-va cu atentie si faceti testul urmator
(english only):

________________________________

man
1. ------------
board
________________________________

stand
2. ------------
i
________________________________

3. /r/e/a/d/i/n/g/
________________________________

4. r

road

a

d
________________________________

5. cycle cycle cycle
________________________________

0

6. ------------

M.D.

Ph.D.
________________________________

knee

7. ------------

light
________________________________

ground

8. -----------------------------

feet feet feet feet feet feet

________________________________

9. he's X himself
________________________________

10. ecnalg
________________________________

11. death ..... life
________________________________

12. THINK
________________________________

13. ababaaabbbbaaaabbbbababaabbaaabbbb....
________________________________

Answers:

01. man overboard
02. I understand
03. reading between the lines
04. cross road
05. tricycle
06. two degrees below zero
07. neon light (knee-on-light)
08. six feet underground
09. he's by himself
10. backward glance
11. life after death
12. think big !!
13. long time no 'C' (see)

www.reciclatorii.ro - nu mai taiati copacii

Cand aveti timp uitati-va pe reciclatorii.ro, pe langa creativitatea pozitiva de care dau dovada acesti baieti (si fete), au un mesaj foarte important de transmis. Incercati cat mai mult sa aveti grija de natura, nu de alta insa daca o atacam, si o distrugem, in definitiv ne vom distruge pe noi insine. r e c i c l a t o r i i

Starcraft 2

Starcraft 2 - o poveste neinceputa, ce deja se anunta una cel putin la fel de frumoasa ca prima - Starcraft.
Nu cred ca exista gamer, in special cei ce prefera RTS-urile (Real Time Strategy), care sa nu fi jucat Starcraft Broodwar, si care sa nu il aiba inca instalat pe calculator. Pentru cei mai multi dintre noi acesta este jocul de capatai, si cum o poveste frumoasa, am vrea sa fie o "poveste fara sfarsit" (Michael Ende), cei de la Blizzard ne promit de vreun an ca vor scoate pe piata Starcraft 2, joc ce se anunta unul dintre cele mai bune jocuri scoase de Blizzard pana in prezent (lucru care ne va demonstra ca acesti baieti nu se dezmint). Mesajul general si unanim pentru cei de la Blizzard ar fi: "Am asteptat 10 ani pentru asta, deci fiecare clipa conteaza."


"StarCraft II continues the epic saga of the Protoss, Terran, and Zerg. These three distinct and powerful races will clash once again in the fast-paced real-time strategy sequel to the legendary original, StarCraft. Legions of veteran, upgraded, and brand-new unit types will do battle across the galaxy, as each faction struggles for survival. Featuring a unique single-player campaign that picks up where StarCraft: Brood War left off, StarCraft II will present a cast of new heroes and familiar faces in an edgy sci-fi story filled with adventure and intrigue. In addition, Blizzard will again offer unparalleled online play through Battle.net, the company's world-renowned gaming service, with several enhancements and new features to make StarCraft II the ultimate competitive real-time strategy game." - www.starcraft2.com

http://www.starcraft2.com/movies.xml

Andrei Plesu in Japonia

"Orice calatorie e o experienta a diversitatii. Dar foarte putine mijlocesc saltul de la diversitate la diferenta. Una e sa te misti în variatiunile multiple ale aceleiasi teme, alta este sa te simti catapultat pe o alta planeta.
Ca, de pilda, cînd calatoresti în Japonia.
N-am fost niciodata în Africa, în Australia sau în Caraibe. Pentru mine, Japonia ramîne, de aceea, tot ce poate fi mai altfel, mai neasimilabil, mai "strain".
Te poti simti strain în Indonezia, parcurgînd drumul de la Jakarta la Jojakarta, asa cum se simte strain orice european "civilizat" într-o enclava arhaica si, pe deasupra, asiatica.
Te poti simti strain în bucataria chineza, în coloritul, moravurile si inocenta americane, sau în expresia lingvistica a Ungariei vecine, din care nu poti selectiona nimic cît de cît familiar.

În Japonia însa alteritatea e radicala.
Te misti în spatiul unei alte umanitati, al unei lumi paralele. Nimic nu seamana cu ce stii. Nici macar asemanatorul...
N-am sa fac demonstratii pretentioase, de morfologia culturii. Nu Spengler, nu Frobenius, nu Blaga... Am s-o iau de jos, de la obiceiuri curente, de la cum stai la masa si cum duci la gura, de la bai si closete.

Trebuie sa încep prin a recunoaste ca baile sînt, în mai toate hotelurile lumii, suficient de diversificate tehnic ca sa ceara, odata ce te-ai instalat, cîteva momente de studiu si acomodare. Caldul si recele, cada si dusul, reglajul jetului, plus tot felul de mici ingeniozitati si nuante locale tin spiritul în alerta si produc, în faza inaugurala, accidente mai mult sau mai putin picante: te uzi, te arzi, te sperii.
Fata de ceea ce poti pati în Japonia, toate acestea sînt însa bagatele, mofturi. Am avut parte, de pilda, într-un hotel hiper-modern, de o experienta unica: closetul avea aspectul unui scaun de cosmonaut, cu spatar reglabil, brate late acoperite de micro-computere, beculete albastre si rosii, în perpetua scintilatie, si orificii amplasate scandalos, în cele mai amenintatoare unghiuri. Obiectul m-a confiscat definitiv, deîndata ce am intrat în baie. L-am cercetat îndelung, ca pe o finalitate fara scop, terorizat totusi de ideea ca scopul poate oricînd sa apara, ca un imperativ categoric.
Atractia maxima o reprezentau, fireste, numeroasele butoane de pe bratele scaunului, însotite de inscriptii în japoneza. Am reflectat cîteva clipe, am evaluat riscurile si, în cele din urma, m-am aruncat în necunoscut. În fapt, necunoscutul s-a aruncat asupra mea, ca o ghionoaie isterica, ca un balaur multicefal.
Odata pornit, mecanismul functiona - ca progresul însusi - dupa legi fatale. Într-o clipita, întreaga baie a devenit un amplu spectacol de sunet si lumina. Eram înconjurat de arteziene torentiale, de tipurituri si haiku-uri indescifrabile, de complexe miscari de revolutie si rotatie. Nu doar closetul raspundea incultelor mele comenzi, ci toate robinetele încaperii, oglinzile, peretii, pardoseala.
Proportiile odaii, eclerajul, înclinatia obiectelor anexe, toate se modificau imperturbabil, sub privirile mele amarîte, filtrate de incontrolabile perdele de apa..
Am simtit, împietrit ca ma îndrept spre un final imprevizibil. Mi se parea ca de acest closet, de electronicul sau delir, depinde brusc soarta omenirii. Ca pot declansa cutremure, inundatii, ploi de meteoriti, glaciatiuni. Ca, poate, fara sa vreau,am dat peste misterul facerii în cea mai pura (si sordida) varianta materialist-dialectica: o stîngace apasare pe butonul gresit, într-un originar closet galactic.
Din fericire, la un moment dat, toata harmalaia a încetat.Am stat un timp nemiscat, ca sa nu stîrnesc vreo recidiva, si m-am retras apoi, sfîrsit, în dormitor, unde atmosfera era pasnica: numai, sub pat, o lumina spectrala, care îti lumina papucii ori de cîte ori lasai picioarele sa-ti atîrne perpendicular pe mocheta. S-ar zice ca fata de acest abuz tehnologic closetele traditionale sînt de o paradiziaca simplitate. Nu în Japonia.
În programul calatoriei mi-a fost introdusa, ca o favoare, ca un deliciu pitoresc, si o noapte la un foarte scump hotel traditional. Regretatul meu amic, Theodor Enescu, pe atunci director al Muzeului National de Arta, a fost prima victima a acestui episod. L-am pierdut, scurt, într-una din toaletele aliniate lînga receptie. Omul încerca sa iasa, dar ceva, un procedeu ritual, încalcarea unei anumite succesiuni a gesturilor, îl tinea blocat. Cabina cu pricina includea tot felul de scule si recipiente de lemn care, printr-un sistem de scripeti, nu permiteau deschiderea usii decît dupa o anumita combinatie de miscari igienice, alternînd balansul cu rasturnarea, rotirea si clatirea...

La rîndul meu, am încasat prima trauma cînd, intrînd în camera care îmi era rezervata, n-am vazut decît un paralelipiped gol, fara nici o piesa de mobilier. În mintea mea îngusta, de european rasfatat, lucrul care nu poate lipsi dintr-o asemenea camera este patul. Intri, te întinzi putin, îti desfaci bagajul, rasfoiesti pliante s.a.m.d.
Aici nimic.Am privit nelinistit spre batrîna însotitoare care lucra pe post de "bagajist" si i-am dat de înteles, prin semne limpezi, ca nu pricep cum e cu dormitul. A scos imediat dintr-un perete o rogojina de lux, pe care, însa, s-a grabit sa o reintroduca în lacasul ei "de zi".
Am reluat, alarmat, pantomima: vreau sa ma întind acum, pe loc, chiar daca nu ma culc înca. Nu, mi-a pantomimat, în replica, cu o blînda cruzime, interlocutoarea mea - ziua nu dormim, nu ne întindem. Ziua stam pe jos, cu picioarele încrucisate, si umblam de-a busilea.
Spre seara, m-am hotarît sa cer de mîncare în camera. Alesesem, mai curînd la întîmplare, ceva în care identificasem cuvîntul "vitel". A aparut o fosta gheisa, destul de obosita, si m-a invitat în baie, adica într-o camaruta îngusta, cu o copaie de lemn patrata. "Nu - zic - nu baie! Mîncare! Vitel, care va sa zica!Papa!" "Ba, din contra - îmi semnalizeaza cu un surîs buddhist preopinenta - mai întîi baie! Papa la urma!"
Dupa cîteva trecatoare accese de demnitate, cedez:intru în scaldatoarea de lemn; gheisa dupa mine! Se atine, rînjind, cu un manunchi de nuiele aromate în mîna.
Refuz sa ma dezbrac, insista, nevasta-mea se întristeaza, gheisa e de neînduplecat.
Încropim, pîna la urma ceva, un ritual incomplet("interruptus?"), dupa care am dreptul sa ma asez la masa, pe jos evident, dinaintea unei portii de shabu-shabu. Asta înseamna: un platou cu felii subtiri din carne de vitel cruda si o oala cu apa în care clocotesc legume, mirodenii si brînza de soia..Se ia, cu doua betigase, cîte o felie de carne si se agita în fiertura din oala pîna dispare tenta de crud.
Gheisa ma asista draconic. Primul simptom al europenitatii mele e ca nu pot agita carnea în zeama fara s-o scap dintre betigase. Decid, pragmatic, sa n-o mai agit, s-o tin pe loc pîna vad ca s-a fiert.Gheisa devine nervoasa: n-am voie sa cad în imobilism; carnea trebuie agitata, altfel nu se patrunde cum trebuie de miresme. De cîte ori încerc sa trisez, ma priveste sever si îmi sopteste militareste: "Shabu-shabu!" Trag concluzia ca "shabu-shabu" înseamna, pur si simplu: "agit-o!", "misc-o!", "stînga-dreapta!", "hais-cea!".
Cina se încheie melancolic, în insatisfactia partilor, si cu perspectiva neîmbietoare a unei rogojini medievale. A sta la masa dupa tipicul samurailor presupune oricum, pentru european, mai exact pentru încheieturile lui, o încercare dura, barbateasca: fara exercitiu, pozitia în lotus sau semi-lotus e o tortura, mai ales daca se prelungeste pe toata durata unei mese: anchilozeaza picioarele, rastigneste coloana si distruge apetitul.
Mi-l amintesc, din nou, pe Toto Enescu, pe post de victima. Fuseseram invitati sa participam împreuna la o ceremonie a ceaiului. La sfîrsit, Toto, si asa chinuit de dureri osoase, avea dificultati sa recupereze postura bipeda: era ca un nod ud, de nedezlegat. L-am dus la masina sub forma de statueta de bronz, un Buddha chircit, în pozitie de rugaciune.

Un alt patit fusese Gabriel Liiceanu. Invitat la masa de un profesor din Kyoto ,
specialist în Zen, a înteles repede ca are de trecut o proba grea. Trebuia sa stea cuminte cu picioarele sub el si sa manînce din boluri misterioase, oferite de o oficianta care aluneca între comeseni pe genunchi.
Dupa scurt timp, filosoful român a simtit ca pierde controlul membrelor sale inferioare.
Amortite, strabatute de mii de ace, ele îi confiscau întreaga atentie si asa hartuita de insolitul bucatelor si de discursul sibilinic al interlocutorului. (Gustul valah percepe anumite supe extrem-orientale drept extract de cîrpe si se obisnuieste greu cu ideea ca fasolea batuta se poate freca cu zahar pentru a deveni desert).
Trebuia, fireste, facut ceva! Trebuia schimbata pozitia, pastrînd, totusi, aceeasi stilistica, de vreme ce a cere un scaun era exclus. Gabriel s-a hotarît, prin urmare, sa-si adune picioarele în asa fel, încît sa-si poata sprijini sezutul pe calcîie. Dupa chinuitorul "lotus" dinainte, noua postura parea mîntuirea însasi. Dar numai pentru cîteva minute. Calcîiele nu sînt nici ele antrenate sa suporte întreaga pagoda a corpului. În plus, o apasare disproportionata suprasolicita, în aceasta pozitie, degetele îndoite ale picioarelor.
Sufocat de durere si de sudori barbare, prietenul meu a adoptat, într-o încercare disperata de a iesi la liman, o noua atitudine, de o riscanta radicalitate:s-a asezat pur si simplu în genunchi, cu trunchiul drept, dominînd - fara autoritate - fapturile gracile ale celorlalti, pentru care "lotusul" nu parea sa creeze dificultati. Scena avea, probabil, în ochii celor de fata, ceva patetic.Liiceanu trebuie sa fi aratat ca un taran de Octav Bancila, exploatat, obidit, flamînd, cazut în genunchi dupa o rascoala ratata.
Dar cît poti rezista în genunchi, daca n-ai practicazilnica a penitentei?
Mai ramasese o singura varianta. Neortodoxa, greu integrabila tabietului nipon, dar parca mai confortabila: pozitia "Lorelei". Te lasi binisor pe o parte, sprijinit într-un cot, ca fecioara pe pajiste... Japonezii au contemplat cu discretie tot acest program gimnastic, la capatul caruia victima a iesit din joc, lichidata. Si cotul amorteste! "Un scaun! Un regat pentru un scaun!" - striga mut fiecare madular al filosofului. Nu exista alta solutie decît abandonul. "Vai, ce gradina frumoasa aveti!" - a gemut Gabriel iluminat si, ridicîndu-se, a pornit, tam-nesam, s-o viziteze, lasîndu-si amfitrionii cu lingura la gura, între doua îmbucaturi.

Am facut o experienta asemanatoare cîtiva ani mai tîrziu, cu acelasi profesor, de-a lungul aceleiasi ceremonii culinare. Prevenit, am încercat sa rezist pîna la capat, cu pretul unei perfecte obnubilari intelectuale. Nu stiu nici pîna azi ce mi s-a spus în timpul dejunului. Ceea ce, de altfel, seamana cu o clasica experienta Zen. Ca disciplina spirituala, Zen e arta de a sta, de a sta cum trebuie, asa încît corpul tau, duhul tau, lumea din jurul tau si universul întreg sa intre în ordine.
Esential în acest efort e ca crisparea efortului, efortul ca program sa lipseasca. Constiinta trebuie eliberata de rationalitate si de premeditare.
În cazul nostru, al lui Gabriel si al meu, doi calatori din Far East-ul european, esecul era
perfect. Reusisem sa stam prost, cu ochii scosi de efort, constienti de neputinta noastra si încercînd sa o dominam rational. Facusem totul pe dos.
Buddhismul Zen ne da însa voie sa spunem ca e si aceasta o cale. Calea româneasca: stai strîmb si judeci drept. Stai cum da Dumnezeu! Stai cum poti! Asta-i situatia! În definitiv, nici japonezii astia, care pot sta ceasuri întregi încremeniti în proiect,
nu sînt în regula. Sa se mai miste si ei nitel, sa dea semne de viata. Vorba gheisei mele: "Shabu-shabu!"" - Andrei Plesu

TOSHIBA Satellite A200-1YW

De joi 27 martie 2008, pot spune ca sunt fericitul posesor al acestei minunatii :D

Tehnologie: Intel® Centrino® Duo processor technology featuring Intel® Core™2 Duo Processor T5450, Intel® PRO/Wireless 3945ABG network connection and Intel® GM965 Express chipset, 1GB DDR, DVD-Writter, HDD 160 GB, display - size : 15.4" type : Toshiba TruBrite® WXGA TFT High Brightness display, internal resolution : 1,280 x 800, placa video: Intel® GMA X3100, memory amount : up to 358 MB total available graphics memory with 2 GB system memory, 2 x memory slots, 1 x Express Card™ slot, i.LINK® (IEEE 1394), external microphone
,headphone (stereo), 5-in-1 Bridge Media slot (supports SD™ Cards, Memory Stick®, Memory Stick Pro™, MultiMedia Card™, xD-Picture Card™), (Left 2, Right 2) x USB 2.0, integrated 1.3 Megapixels Video Camera, Wireless Technology : Wireless LAN (802.11a/b/g), Wireless Technology : Bluetooth®, Physical dimensions: W x L x H : 362 x 267.8 x 33.5 (front) / 39.3 (rear) mm
weight : starting at 2.72 kg

Sistem de operare: Genuine Windows Vista® Home Premium Edition

Sunt foarte mandru de noua achizitie, am si muncit mult e drept ... insa pot considera ca mi-am facut un cadou frumos de ziua mea, ceea ce va doresc si voua! (sa aveti parte, nu sa imi faceti :P )

TOSHIBA SUPPORT HOMEPAGE

Depp Enough?

Johnny Depp.

Oricine ma cunoaste, stie ca printre actorii mei preferati se afla si Johnny Depp, motiv pentru care in frenezia mea legata de talentul actoricesc al lui, am facut o lucrare denumita DEPP ENOUGH, o lucrare vectoriala, modelata in Corel Draw.



In curand o sa fie si o lucrare pe tema Tim Burton.

Scurta biografie si filmografie a actorului Johnny Depp (gratie articolului despre el gasit pe wikipedia):

"Şi-a făcut debutul în A Nightmare On Elm Street (1984). În 1987 i-a luat locul lui Jeff Yagher în rolul poliţistului sub acoperire Tommy Hanson în serialul TV foarte popular 21 Jump Street (1987). În 1990, după câteva roluri mai puţin importante, a început colaborarea fructuoasă cu regizorul Tim Burton.
Primul film, dintr-o serie de succese, la care colaborează cei doi este Edward Scissorhands (1990). A continuat să acumuleze popularitate şi faimă prin a doua colaborare cu Tim Burton în Ed Wood (1994). În 1997, a jucat rolul unui agent FBI sub acoperire în Donnie Brasco, alături de Al Pacino. Un an mai târziu a apărut în Fear and Loathing in Las Vegas, în regia lui Terry Gilliam, iar în 1999 horrorul ştiinţifico-fantastic The Astronaut's Wife. În acelaşi an a făcut din nou echipă cu Tim Burton în Sleepy Hollow. Urmează apoi rolurile din From Hell (2001), Once Upon a Time in Mexico, Pirates of the Caribbean: The Curse of the Black Pearl (2003), Finding Neverland (2004) şi Charlie and the Chocolate Factory (2005).

În afara vieţii de scenă, Johnny Depp a avut relaţii cu mai multe celebrităţi, cum ar fi logodnele eşuate cu Jennifer Grey, Winona Ryder, şi Kate Moss. A fost căsătorit cu Lori Anne Allison în anii 1983-1985. În prezent locuieşte cu actriţa şi căntăreaţa franceză Vanessa Paradis, cu care are şi doi copii: Lily-Rose Melody, născută în 1999 and Jack, născut în 2002." - wikipedia

2007 Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street
2007 Pirates of the Caribbean 3
2006 Pirates of the Caribbean: Dead Man's Chest
2005 Corpse Bride
2005 Charlie and the Chocolate Factory
2004 The Libertine
2004 Finding Neverland
2004 Secret Window
2003 Once Upon a Time in Mexico
2003 Pirates of the Caribbean: The Curse of the Black Pearl
2001 Letter from Hell
2001 Blow
2000 Chocolat
2000 Before Night Falls
2000 The Man Who Cried
1999 Sleepy Hollow
1999 The Astronaut's Wife
1999 The Ninth Gate
1998 Fear and Loathing in Las Vegas
1997 The Brave
1997 Donnie Brasco
1995 Nick of Time
1995 Dead Man
1995 Don Juan DeMarco
1994 Ed Wood
1993 What's Eating Gilbert Grape

1993 Benny & Joon

1993 Arizona Dream
1990 Edward Scissorhands
1990 Cry-Baby
1986 Platoon
1985 Private Resort
1984 A Nightmare On Elm Street

Cum se naste o paradigma

Un grup de oameni de stiinta au pus intr-o cusca cinci maimute si in mijlocul custii o scara, iar deasupra scarii o legatura de banane. Cand o maimuta se urca pe scara sa ia banane, oamenii de stiinta aruncau o galeata cu apa rece pe celelalte care ramaneau jos. Dupa ceva timp, cand o maimuta incerca sa urce scarile, celelalte nu o lasau sa urce. Dupa mai mult timp nici o maimuta nu se mai suia pe scara, in ciuda tentatiei bananelor.

Atunci oamenii de stiinta au inlocuit o maimuta. Primul lucru pe care l-a facut aceasta a fost sa se urce pe scara, dar a fost trasa inapoi de celelalte si batuta. Dupa cateva batai nici un membru al noului grup nu se mai urca pe scara. A fost inlocuita o a doua maimuta si s-a intamplat acelasi lucru. Prima maimuta inlocuita a participat cu entuziasm la baterea novicelui. Un al treilea a fost schimbat si lucrurile s-au repetat. Al patrulea si in fine al cincilea au fost schimbati. In final, oamenii de stiinta au ramas cu cinci mainute care, desi nu primisera niciodata o baie cu apa rece, continuau sa loveasca maimutele care incercau sa ajunga la banane.

Daca ar fi fost posibil ca maimutele sa fie intrebate de ce ii bateau pe cei care incercau sa se catere pe scara, raspunsul ar fi fost "Nu stim. Lucrurile intotdeauna au fost asa aici..."
Iti suna cunoscut?

"E mult mai usoara dezintegrarea unui atom decat a unei prejudecati"- Albert Einstein